Se apropie Pastele, sarbatoare a luminii, sarbatoare a linistii, sarbatoare a sperantei, sarbatoare a inceputului. Odata cu urarile de bine pentru zilele de sarbatoare iti arat un colt de lume: Biserica Sfintei Teodora din localitatea Vasta – Grecia. Aceasta sfanta a trait in secolul al XI-lea. Legenda spune ca localitatea a fost asaltata de banditi si Teodora a fost nevoita sa-si apere satul. Pentru a nu fi respinsa din oaste, Teodora s-a deghizat in soldat si a intrat in randurile aparatorilor. Nu a supravietuit. Se zice ca, pe cand zacea intinsa la pamant, ea ar fi soptit cuvintele: „Fie ca trupul meu sa devina biserica, sangele meu sa devina rau de apa, iar parul meu sa devina padure de copaci.” Locuitorii din Vasta, miscati de eroismul acesteia si indurerati de pierderea ei, au construit o biserica pe locul unde a avut loc batalia. Legenda mai spune ca un rau si-a schimbat traseul, ajungand sa treaca chiar pe sub temelia bisericii construite de ei. Mai apoi, copaci au inceput sa creasca din acoperisul bisericii, ale caror radacini nu se vad nici in interiorul bisericii, nici sub tavan si nici pe lateralul cladirii. Sute de ani au trecut, insa radacinile tot nu se vad. Astazi, pe acoperisul bisericutei ridicate in cinstea Sfintei Teodora de Peloponez, se afla 17 arbori mari, unii avand peste 30 metri inaltime. Desi acoperisul bisericutei este subtire, fara nici o intaritura speciala, rezista ca prin minune. Oamenii de stiinta care au cercetat cazul isi marturisesc neputinta de a explica cum cresc copacii pe un acoperis subtire fara sa se prabuseasca biserica.
Radacinile se scurg prin firisoarele de spatiu ramas liber intre pietrele zidurilor, pana in pamant. Zidurile se afla intr-o permanenta tensiune, iar cladirea a devenit „un corp viu”.
„Sunt două feluri de a-ți trăi viața. Unul: de a crede că nu există miracole. Altul: de a crede ca totul e un miracol.” — Albert Einstein