În arhitectură, garguiele (cuvânt de origine franceză, ce provine de la termenul gargouille- jgheab sau burlan scurt pentru scurgerea apei de ploaie, de obicei bogat ornamentat) sunt sculpturi realizate de obicei din granit, montate pe fațadele multor clădiri din întreaga lume.Mulți privesc aceste creaturi de piatră, ciudate și înfricoșătoare, și se întreabă, pe bună dreptate, care este motivul pentru care le-au creat arhitecții.Pentru frumusețe? Pentru protecție mistică?Ei bine, motivul principal pentru care aceste garguie au fost create este mult mai simplu.
Arhitecții au creat aceste sculpturi pentru a devia direcția de curgere a apei și a minimiza riscul pe care îl prezintă apa de ploaie.Scopul acestor bestii de piatră este să împiedice scurgerea apei de ploaie pe pereți și erodarea mortarului dintre pietre, ceea ce ar slăbi structura.La începutul secolului XIII apar jgeaburile pentru acoperiș pentru a îmbunătăți drenarea apei de ploaie care a curs anterior direct pe stradă . Aceste jgheaburi împodobite cu figuri monstruoase devin în curând gargole, figuri sculptate care scuipă apă din gură. Primele gargole pe care le vedem sunt puține și late si apar în jurul anului 1220 pe anumite părți ale catedralei din Laon . Apoi in secolul XIII se înmulțesc, în scopul de a crește căile de evacuare și sunt mai lungi și mai subțiri.In 1225 apar la Notre-Dame de Paris pe cornișele superioare, precum șila Sainte-Chapelle,construită în anii 1240. Nu mai este un bust, ci un corp întreg care atârnă să picure .
La sfârșitul secolului XIII garguiele au pentru prima data figura umană.
Garguiele pot fi găsite în Île-de-France , în Champagne , în partea de jos a Loarei, dar sunt rare în Burgundia , în centru și în sudul Franței. Acolo unde materialele dure sunt rare, cum ar fi în Normandia , gargoulele sunt scurte și rareori sculptate.Unele garguie erau fabricate din metal, de obicei plumb,dar sunt puține pe care le-am primit înainte de secolul al XVI- lea.Nu se cunoaște nici o gargoulă de teracotă.De obicei, sculpturile au o formă alungită, îndepărtându-se de clădire, pentru a canaliza apa cât mai departe de ea.Există însă și sculpturi „grotești” (care nu sunt garguie) care sunt doar ornamentale și despre care se spune că țin la distanță spiritele malefice.
Gargoyle se caracterizează prin marea lor diversitate. Mai mult decât atât, acestea sunt de multe ori deteriorate, din cauza poziției lor și a funcției lor arhitecturale .Cu toate acestea, datorită câtorva seturi bine conservate sau turnate, putem distinge mai multe tipuri de gargoyle: gargoyle animale ( lei si caini ), gargoyle hibride sau monstruoase (de exemplu dragoni), garguiile umane (prezintă atitudini amorale, beție, acrobații, figurări ale păcatelor, episoade biblice -un bărbat care domină un leu amintește de un episod din viața lui Samson, iar o femeie cu șarpe își amintește ispita Evei ).
Uimitoare în expresivitate, dar slab informate de texte, gargoulele au făcut obiectul multor interpretări. Astăzi suntem de acord cu eficacitatea lor simbolică; sunt apotropaici , resping răul și sunt într-un fel păzitorii clădirii, împotriva demonilor, dar și împotriva păcătoșilor.
Odată cu proliferarea figurilor umane și libertatea crescândă a sculptorilor, se crede că gargoulele au jucat treptat un rol moral, urmărind să batjocorească eșecurile societății, inclusiv ale Bisericii.Oricare ar fi rațiunea existenței lor, este greu să nu fii impresionat de aceste creații bizare.