Folosim piatra naturala pentru a realiza amenajari exterioare si interioare. Granitul, Marmura, Calcarul precum si celelalte tipuri de piatra naturala dau viata visurilor tale dar te-ai gandit vreodata cum piatra poate fi elementul esential ce asigura conditiile de viata? Insula greceasca Tinos din arhipelagul Cicladelor este numita si insula „Artei si Frumusetii” si are drept daruri naturale nu numai sortimentele rare de pietre, cum ar fi marmura alba si verde, sist si granit, dar si mediul inconjurator, care favorizeaza si stimuleaza inclinatia artistica a oamenilor.
Intr-un efort greu de imaginat, taranii au transformat coastele inalte in pamant cultivabil prin construirea unor ziduri din piatra cu rol de sustinere (sau „scales” în dialectul local). Acestea sunt construite cu pietre uscate fara nici un liant si au capatat rolul unor ziduri de sustinere a teraselor cu pamant arabil. Acest obicei era prezent în Tinos încă din timpul antichitătii. Fenomenul exista deja inca din sec. al IV-lea î. Hr., locuitorii insulei folosind aceasta forma de amenajare a terenului de-a lungul unduirilor muntilor insulei cu ziduri sustinand masele de pamant intre ele. Suprafata devine orizontala pentru ca pamantul este tinut inapoia zidurilor si nu aluneca din pricina ploilor. Accesul oamenilor este asigurat de poteci in trepte, asemănător construite cu pietre uscate de-a lungul limitelor teraselor cultivate, din cauza inclinatiei pamantului. Din loc in loc sunt adaposturi simple din piatra cu acoperis in terasa folosite pentru oameni sau animale. Taranii traiau acolo pe munte cu animalele lor pentru ca distantele pana in localitati sunt foarte mari. Zidurile se construiau mereu si asa s-a ajuns sa ne impresioneze astazi si sa ne dea un exemplu de legatura a omului cu piatra.
Ori de cate ori avem de realizat o lucrare de amenajare cu piatra naturala trebuie sa gandim la ce au realizat oamenii pe Tinos si sa nu uitam ca „Fara tenacitate, indrazneala, hotarare, curaj, devenim goi, forme tremurande ale umanitatii sfasiate de furtunile vrasmase care, inevitabil se abat în drumul nostru.” (June Curtis)